Mersul cu autobuzuuul

Cu totii cred ca am mers macar odata in viata cu transportul in comun. Poate va intrebati de ce scriu despre asta tocmai pe blog. Sincera sa fiu nici eu nu stiu, stiu doar ca m-am saturat sa merg zi de zi (cu toate ca sunt doar 3 statii) cu autobuzul.

Ce se intampla pe parcursul acestei "calatorii" ?

Pai sa incepem cu inceputul. Asteptatul in statie. De multe ori se intampla sa stau si cate 15 minute in statie. La urcare se mai gaseste cate o tanti mai in varsta sa iti dea branci pe scari pe motiv ca vrea sa prinda loc pe scaun sau din simplul motiv ca vrea sa urce ea prima.. ca deh.. e mai in varsta. Mi s-a intamplat de multe ori iar atunci cand deschizi gura "esti needucat ca asa te-au invatat parintii.. sa fii nesimtit".

Cum se deruleaza lucrurile cand autobuzul e "full" ?

Esti calcat pe picioare(ceea ce m-a enerveaza la culme), esti impins sau imbrancit.. ba ca stai in drum, ba ca ai ghiozdan(ma refer la elevi). Sa fim seriosi.. si unde sa il puna? In cap?
Ca sa nu mai vorbim de oamenii care se ocupa cu bagatul mainilor in buzunare pentru a se face cu bani(si asta mi s-a intamplat.. si nu e deloc placut..) Sau de betivii care se urca in autobuz si nu mai poti sa ai aer din cauza ca-ti sufla in gura a alcool.

Nu cred ca mai are rost sa amintesc acele persoane care se pun la barfa in autobuz de trebuie sa auda toata lumea toate barfele de ultima ora sau de binecunoscutii oameni care isi dau drumu la telefon pentru a asculta manele.

Drumul uneori e infernal din cauza traficului.

La coborare: de multe ori era sa ratez statiile din cauza tantiilor care se aseaza in dreptul usii pe motiv ca coboara la urmatoarea.

Nervi, nervi si iar nervi.

Eh.. cam atatea de zis.. pe tema asta. Eu tot vreau sa cred ca intr-o zi nu o sa mai existe acest calvar pentru multi ca mine.

Cantec-Nichita Stanescu

E o întâmplare a fiintei mele:
si-atunci, fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâsnesti într-o îmbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma fericire, în sus, si izbeste-mi
tâmpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfârsire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt, si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt.

Ganduri

Intr-o camera, in care razele soarelui patrundeau printre draperiile ferestrelor, el sta pe fotoliu, cu gandul departe, cu o revista in mana si asculta muzica. Era abia 8 dimineata. Dupa un sfert de ceas, muzica se opreste si o voce ii spuse:

“Vreau sa vorbim.. “

Era prietena lui tocmai se trezise si isi bea cafeaua de dimineata.

El: “Ce vrei sa vorbim?”
Ea: “Aseara ma tot gandeam la noi..”
El: “Adica?”
Ea: “Tu nu simti ca relatia noastra a inceput sa scartaie?”
El: “Ti se pare..”
Ea: “Nu mi se pare deloc. De cateva zile esti tot mai distant de mine, imi vorbesti de parca n-ai avea chef.. spune-mi.. esti suparat pe mine?”
El: “Nu.. cum poti sa crezi asta?”
Ea: “Pai.. asta reiese din comportamentul tau. Mi-e greu sa cred si sa ma gandesc la lucrul asta dar .. tu ai pe altcineva?”

Baiatul se ridica din fotoliu si arunca revista de perete.

El: “Cum poti sa te gandesti la asta?Te iubesc mai mult ca orice pe lumea asta si te-am demonstratat-o de 1000 de ori.”

Pe obrazul fetei se zari prima lacrima si se uita fix la el.

El: “Nu, draga mea.. nu as putea sa-ti fac asa ceva niciodata. Esti tot ce am mai bun in viata asta care cateodata se pare ca te loveste atunci cand ti-e lumea mai draga.. “
Ea: “De ce spui asta? Tu stii ceva ce eu nu stiu? Imi ascunzi ceva?”
El: “Scumpa mea, nu stiu cum sa-ti spun dar de cateva zile ma tot chinuie un gand.. un gand care nu-mi da pace..”
Ea: “Ce gand?”
El: “Stii cand au venit prietenele tale la tine acum ceva timp?”
Ea: “Da.. ce-I cu ele?”
El: “Eh bine.. intamplator am auzit cand iti spuneau ca tu iti irosesti viata pentru unul ca mine, ca tu erai altfel inainte sa ma cunosti pe mine. Mergeai sa te distrezi, la disco si iti reprosau cum ca le-ai fi lasat balta si toata vina mea o aruncau asupra mea. Ba mai mult de atat ti-au spus sa ma parasesti si sa-ti refaci viata.”
Ea: “Da.. dar.. “
El: “Si ceea ce m-a mirat a fost faptul ca tu nu ai zis absolut nimic. Sa inteleg ca au dreptate?”
Ea: “Nu .. dar de cand imi asculti tu mie convorbirile?”
El: “Draga mea.. ti-am explicat.. treceam intamplator prin dreptul sufrageriei si am auzit..”
Ea: “Si nu.. nu sunt de accord cu ele.. dar am tacut pentru ca nu vreau sa-mi pierd prietenele..”
El: “Ah de asta nu ai zis nimic. Mi se pare o prostie sincer. Oare daca nu as fi auzit.. oare tu ai fi ascultat de ele?“

Ea ii da o palma. Scapa ceasca de cafea si se prabusi pe covor. O liniste se lasa asupra lor.Baiatul se apropie de ea, ii lua mainile si i le saruta.

El: “Trebuie sa plec la servici.. ai grija de tine.. si stai linistita. O sa discutam diseara despre asta.”
Ea: “Te iubesc!”

… usa se trantise si ea ramase singura, in mijlocul camerei, gandindu-se la vorbele spuse de catre iubitul ei.

Fuck off !!

Pentru ca acum cateva minute a avut un loc un incident nu puteam sa ma stapanesc sa nu scriu. Cred ca se vede dupa modul in care scriu ca am nervi si o stare foarte proasta.

De ce trebuie oamenii sa se bage mereu in lucrurile altora? Ori pentru ca n-au altceva mai bun de facut, ori pentru ca le place sa le manance nervii altora, ori pentru ca se cred unul din aia care cica iti fac viata mai buna.

N-am suportat niciodata ca fie el si unul din cei mai buni prieteni ai sa se bage unde chiar nu trebuie si mai ales sa se lege de persoanele cele mai apropiate mie. Niciodata nu am reusit sa inteleg de ce trebuie sa le dati explicatii si sfaturi(halal sfaturi dupa parerea mea) prietenilor mei cum sa se poarte si sa le stricati(de multe ori) ziua. Cred ca stiu sa ies si singura dintr-o anumita situatie. N-am nevoie de avocati sau de altii care sa vorbeasca in locul meu. Va dati drept prietenii mei .. aiurea. De cate ori n-am auzit fraze de genul "Paula e prietena mea si daca pateste ceva e vai de tine". Daca mi-ati fi intradevar prieteni v-ati vedea de treburile voaste si nu v-ati mai baga in viata mea persoanla. Nu v-ati intrebat ca poate nu ma intereseaza opiniile si parerile voastre de 2 lei(cam mult da fie..), ca poate nu e vina mea ca nu am aceleasi pareri ca voi. Sincer? Chiar ma bucur ca nu sunt de acord cu toate lucrurile scrise de voi.

M-am saturat de nimicuri ca voi.. si da nimicuri.. dupa parerea mea asta sunteti. Nu dau 5 parale pe voi. Poate v-am ignorat de prea multe ori si v-am suportat prea mult dar sincer.. sunt si eu om? Cat sa suport? Nu mai vreau sa stiu de voi si nu vreau sa mai am de a face cu voi. Sa scriu mare? Ca sa va intre in ochi? Neah.. nu cred ca are rost. Daca voua va convine sa va dicteze cineva viata nu e problema mea(dovada ca n-aveti personalitate).. dar nu-mi convine sa le faceti si altora zile tampite.

Atata timp cat va luati de persoanele la care tin cel mai mult, va luati si de mine. Duceti-va, oameni buni, si uitati-va in oglinda sa nu cumva sa va stea o suvita aiurea in cap si vedeti-va de vietile voastre. Vedeti-va de barfele voastre ca nu cumva sa pierdeti ultima “stire” despre vecina de la 2. Sau cumparati-va un animal de companie. (Mi-e mila si de bietul animal.. oare cat o sa va suporte?)

Vreau doar sa fiu lasata in pace si sa nu mai fiu criticata de fiecare in parte. Atata tot. Cer prea mult? Treaba mea ce fac, cu cine ma cert, cu cine umblu si de ce..