Fara titlu.

Daca m-ar intreba cineva ce urasc cel mai mult si cel mai mult pe lumea asta as spune neputinta. Faptul ca nu pot sa fac nimic ca sa ajut ma face sa ma simt inutila. Faptul ca imi pierd cuvintele si nu pot sa readuc o macar un zambet pe fata prietenilor mei, ma face sa ma simt foarte aiurea. Imi pare rau ca nu pot sa fiu langa persoanele la care tin si care chiar au nevoie de o imbratisare, de o vorba calda sau care au nevoie sa-i asculti si sa-i intelegi. Mi-as dori sa le fiu alaturi .. indiferent de situatie; sa radem atunci cand suntem fericiti sau sa plangem atunci cand simtim ca pamantul ne fuge de sub picioare.
Totodata .. distanta .. pentru mine reprezinta unul dintre cei mai mari "dusmani" ai mei. Distanta te impiedica sa le fi alaturi. Nu poti sa fi acolo sa-i ti strans in brate si ei sa-ti planga pe umar si fara sa-i critici, incerci sa-i linistesti si sa le spui ca totul o sa fie mult mai bine decat acum, ca timpul le rezolva pe toate.
Orele vorbite la telefon sau pe messenger au si ele un efect dar nu prea mare. Sau are. Depinde de cazuri.
Stii ca in spatele unui monitor sau prin simpla apelare a unui numar de telefon gasesti pe cineva care e gata intotdeauna sa te asculte, sa te sprijine si sa incerce sa te ajute atat cum poate.
Metodele astea le folosesc si eu cand simt ca trebuia sa vorbesc cu cineva care e la mare distanta de mine si totodata, cei care au nevoie de mine stiu intotdeauna unde sa ma gaseasca fara sa-mi pese daca e zi sau noapte, daca sunt ocupata sau nu sunt intr-o dispozitie buna. Pe primul loc, vor ramane intotdeauna prietenii mei .. si apoi eu.