Se presupune ca ar trebui sa fiu fericita pentru ca maine parasesc orasul asta infect si iau drumul spre mare. Dar nu. Am o stare atat de ciudata si de naspa, incat nici bagajele nu mi le-am facut. Ma uit in jur si nici camera nu mi-o recunosc. Peste tot sunt aruncate fel de fel de lucruri: haine, cosmetice, acte, bani, ochelari, telefoane, carti si chiar si dulciuri. Dar de ce dracu vorbesc eu de camera.. cand nici pe mine nu ma mai recunosc? Mi se schimba starea de la moment la moment. Acum sunt trista, peste putin timp o sa zambesc si o sa spun ca totul e bine sau poate o sa ma scufund din nou intr-o balta de lacrimi.Poate ar fi momentul sa nu mai gandesc atat de negativ si sa ascult sfaturile prietenilor mei. Poate o sa-mi prinda bine evadarea asta din oras, o sa cunosc lume noua, o sa-mi revad niste persoane dragi si bineinteles.. o sa-mi pun in ordine gandurile si sentimentele si o sa ma gandesc ce naiba vreau de la viata asta.
Oricum, pentru moment o sa ma apuc sa fac ordine pe aici si sper ca peste o saptamana, cand o sa ma intorc acasa, o sa fie totul mult mai bine.
Ah. Inchei postul asta stupid cu noua mea obsesie:
Inna-Oare
"In gandul meu amintiri ma fac sa zbier,ma fac sa sper
Mai am o singura intrebare:
Oare? Oare tu sti cum doare?"
